Precizările lui Raed Arafat (audio)
Publicat de Liviu Goga, 12 februarie 2018, 18:23
Licitaţia pentru achiziţia a 500 de maşini moderne de pompieri este aproape de desemnarea câştigătorului, iar livrarea autospecialelor ar putea începe chiar de anul acesta, astfel încât toate maşinile mai vechi de peste 30 de ani să fie înlocuite până în 2020. Şi ambulanţele pe care le au acum pompierii militari sunt foarte vechi – peste 60 la sută din ele au peste 10 ani vecime, iar la bilanţul activităţii Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă secretarul de stat în MInisterul de Interne, Raed Arafat a declarat astăzi că şi licitaţia pentru noua flotă de ambulanţe ISU – SMURD este foarte avansată:
Doctorul Arafat a mai precizat tot astăzi că în cel mult două luni va fi inaugurat sediul Centrului Integrat pentru Situaţii de Urgenţă din Capitală, Bucureştiul fiind singurul mare oraş din ţară care nu a reuşit integrarea dispeceratelor ISU-SMURD şi al Serviciului de Ambulanţă, deciziile legate de direcţionarea echipajelor luându-se sub două comenzi diferite. Potrivit reporterului Alexandru Lancuzov, finalizarea proiectului avea termen iniţial anul 2015.