Pregătiri pentru iarnă la grădina zoologică
Publicat de Puiu Vulea, 23 octombrie 2019, 15:18
Chiar dacă vremea din aceste zile aminteşte mai degrabă de vară decât de apropierea iernii, responsabilii Grădinii Zoologice din Ostroveni, care funcţionează în subordinea Direcţiei Administrarea Domeniului Public din cadrul Primăriei municipiului Râmnicu Vâlcea, au făcut pregătirile necesare pentru sezonul rece. În acest sens, s-au verificat sobele de teracotă care urmează să încălzească incinta destinată leilor şi pe cea care adăposteşte păsările exotice, s-au făcut verificări la centrala ce deserveşte clădirile unde se află terariul şi acvariile, s-au montat pardoseli de scânduri, s-au făcut stocuri suficiente de paie, iar odată cu venirea frigului, alimentaţia animalelor va trece la un reţetar diferit, adecvat sezonului. La acest moment, Grădina Zoologică adăposteşte 82 de mamifere – omnivore, carnivore şi ierbivore (din 24 de specii), 100 de păsări (24 de specii), 21 de şerpi şi şopârle (10 specii) şi 199 de peşti (20 specii), alături de batracieni şi coleoptere. Orarul de funcţionare a Grădinii Zoologice din Ostroveni este, în această perioadă, între orele 9:00 şi 19:00, zilnic, inclusiv în week-end şi în sărbătorile legale.