Premierul, operat in Turcia
Publicat de Cosmin Meca, 17 iunie 2015, 09:17
Premierul Victor Ponta a fost operat ieri la genunchi în Turcia după accidentul suferit în urmă cu două săptămâni în timpul unui meci de baschet. Într-o postare pe un site de socializare, el a spus că intervenţia a fost mai complicată decât se aştepta. Şeful executivului a precizat că are încredere în medicii români, dar că a ales să facă intervenţia chirurgicală în străinătate pentru a putea să aibă parte de „linişte şi odihnă”. Conducerea operativă a activităţii guvernului a fost preluată de vicepremierul Gabriel Oprea.
foto: romaniatv.net