Premiul Goncourt: Cel mai prestigios premiu literar francez, acordat unui scriitor senegalez
Publicat de Lica Simona, 4 noiembrie 2021, 11:56
Cel mai prestigios premiu literar francez, Goncourt, i-a fost acordat, miercuri, 3 noiembrie, tînărului scriitor senegalez Mohamad Mbougar Sarr, pentru romanul intitulat Cea mai secretă memorie a oamenilor. Este al patrulea roman scris de el şi se doreşte, după cum afirmă unii critici, „un roman total”. În precedentele trei romane, Mohamad Mbougar Sarr a abordat subiecte de mare actualitate, precum jihadismul, imigraţia, situaţia homosexualilor din Senegal.
Romanul La plus secrète mémoire des hommes spune povestea unui tînăr scriitor senegalez, care încearcă, în anul 2018, să descopere un mister, şi anume de ce un alt scriitor senegalez, aflat în centrul unui scandal literar, în 1938, în Franţa, a preferat să se retragă din lumea literară.
Mohamad Mbougar Sarr s-a născut în Senegal, într-o familie numeroasă, având un tată medic. A urmat, în Franţa, cursuri la Ecole des Hautes Etudes en Sciences socials.
Tot miercuri, 3 noiembrie, în Franța, a fost decernat şi premiul Renaudot, care i-a revenit scriitoarei Amélie Nothomb, pentru romanul Premier sang.
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.