Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu a sosit la Kiev
Publicat de Puiu Vulea, 25 ianuarie 2025, 15:32
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu a sosit sâmbătă la Kiev, pentru a discuta cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski, într-un context de tensiuni energetice în Transnistria, regiune separatistă prorusă situată între cele două țări, informează AFP și Reuters.
Principalele subiecte ale discuțiilor sunt conectarea infrastructurii celor două țări, comerțul, colaborarea în procesul de aderare la Uniunea Europeană și securitatea regională.
Un subiect important de pe agenda discuțiilor este criza energetică provocată de Rusia, care a majorat prețurile la energie pe malul drept al Nistrului și a lăsat cetățenii din Transnistria fără căldură și electricitate.
Maia Sandu a transmis un mesaj video, în dimineaţa de 25 ianuarie, când liderul ucrainean împlineşte 47 de ani. Potrivit mesajului respectiv, prin această vizită la Kiev, Maia Sandu vrea să demonstreze în mod direct sprijinul Republicii Moldova pentru Ucraina. „De aproape trei ani, ucrainenii își apără țara, familia, viitorul copiilor. Curajul ucrainenilor protejează și pacea în Republica Moldova, lucru pentru care le suntem foarte recunoscători” – a spus preşedinta Republicii Moldova.
În urma discuțiilor purtate, președinții Ucrainei și Republicii Moldova, Volodimir Zelenski și Maia Sandu, au emis o declarație comună, în care au confirmat disponibilitatea lor de a satisface nevoile energetice ale Transnistriei, informează informează eurointegration.com.ua.
În cadrul vizitei efectuate la invitaţia omologului său ucrainean, Volodimir Zelenski, Maia Sandu se va întâlni și cu prim-ministrul Denis Șmîhal, și cu președintele Parlamentului, Ruslan Ștefanciuc.