Președintele Franței vizitează Statele Unite
Publicat de Puiu Vulea, 23 aprilie 2018, 11:09
Vizita de stat pe care preşedintele Franţei, Emmanuel Macron o începe astăzi în Statele Unite, a fost precedată, ieri, de un lung interviu acordat de şeful statului francez, canalului de televiziune preferat al lui Trump, Fox News. Macron a salutat relaţia foarte puternică şi specială pe care o are cu preşedintele american, întrucât amândoi vin din afara sistemului politic clasic. El a apreciat că acuzaţiile privind implicarea ruşilor în campania electorală a lui Donald Trump NU au avut un impact major asupra credibilităţii preşedintelui american. Iar „faţă de preşedintele rus trebuie să arătăm o prietenie solidă franco-americană, întrucât Vladimir Putin este aproape obsedat de ingerinţele în democraţiile noastre”, după cum s-a exprimat preşedintele Franţei în interviul pentru Fox News. Care sunt princialele dosare aflate pe masa convorbirilor dintre Trump şi Macron, aflăm din relatarea corespondentului nostru la Paris, Anton Cazacu:
Discuţiile oficiale dintre cei doi preşedinţi vor începe mâine, în programul zilei de astăzi fiind prevăzută doar o cină selectă între cele două cupluri prezidenţiale la Mont Vernon, fosta reşedinţă a preşedintelui George Washington, din sudul capitalei federale. Miercuri, preşedintele Franţei se va exprima în faţa Congresului american. Este prima vizită de stat pe care un preşedinte străin o face în Statele Unite, în mandatul lui Donald Trump.