Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat legea prin care se defineşte mai precis conceptul de discriminare în domeniul relaţiilor de muncă
Publicat de Puiu Vulea, 23 iulie 2020, 20:26
Documentul, adoptat luna trecută de parlament, prevede că este interzisă discriminarea sau concedierea salariaţilor pe criterii de rasă, cetăţenie sau etnie, culoare, limbă sau religie, origine socială sau trăsături genetice, sex sau orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă sau infectare HIV, opţiune politică, situaţie sau responsabilitate familială, apartenenţă ori activitate sindicală, apartenenţă la orice categorie defavorizată. Sancţiunea pentru încălcarea acestor prevederi este amenda în cuantum de la 1.000 lei la 20.000 lei.