Preşedintele Klaus Iohannis va efectua o vizită oficială la Chişinău
Publicat de Puiu Vulea, 30 august 2024, 18:14
Preşedintele Klaus Iohannis va efectua, mâine, o vizită oficială la Chişinău, la invitaţia preşedintei Republicii Moldova, Maia Sandu. Vizita are loc inclusiv în contextul în care, în ziua de 31 august, România şi Republica Moldova sărbătoresc Ziua Limbii Române. Klaus Iohannis va transmite, la Chişinău, un mesaj ferm de sprijin şi de încurajare pentru autorităţile şi cetăţenii Republicii Moldova, în efortul de reformă, de democratizare, de implementare ireversibilă a principiilor statului de drept şi de securizare a parcursului european – anunţă Administraţia Prezidenţială. De asemenea, preşedintele Iohannis va face un apel către toţi partenerii internaţionali, pentru continuarea asistenţei pentru Republicii Moldova pe toate planurile, mai ales în contextul războiului de agresiune dus de Rusia împotriva Ucrainei şi al tuturor riscurilor care decurg din această situaţie de securitate complexă.