Preşedintele Parlamentului European se decide astăzi
Publicat de Cosmin Meca, 1 iulie 2014, 11:22
Noul Paralament European îşi alege astăzi preşedintele, în prima sa sesiune după alegerile europene de la sfârşitul lui mai.
Principalele familii politice pro europene – popularii, socialiştii, liberalii şi ecologiştii – s-au angajat să coopereze mai mult pentru a face faţă formaţiunilor eurofobe, care şi-au întârit prezenţa în parlamentul nou ales.
Eurodeputaţii urmează să decidă cine va deţine şi celelalte funcţii de conducere în forul legislativ.
Germanul Martin Schulz, cadidatul social-democraţilor europeni la preşedinţia Comisiei, ar urma să-şi păstreze această funcţie pentru încă doi ani şi jumătate, potrivit unei înţelegeri între principalele două grupuri politice, popular- europenii şi social-democraţii, urmând ca, din ianuarie 2017, preşedintele Parlamentului să fie un reprezentant al popularilor.
S-a mai înscris în cursa pentru preşedinte, conservatorul britanic Sajjad Karim, spaniolul Pablo Iglesias, membru al Grupului Stângii Unite, şi ecologista austriacă Ulrike Lunacek.
Tot în această sesiune plenară, Parlamentul European îşi va alege cei 14 vicepreşedinţi.
Eurodeputata Corina Creţu, PSD, a fost desemnată, luni seară, de către Grupul Social-Democraţilor Europeni, alături de alţi doi europarlamentari, drept candidată pentru fucţia de vicepreşedintă a Legislativului european.
Trebuie menţionat şi că, începând de astăzi, Italia preia preşedinţia semestrială prin rotaţie a Uniunii Europene, iar în sesiunea Parlamentului de la Strasbourg, premierul acestei ţări, socialistul Matteo Renzi, va prezenta priorităţile preşedinţiei Uniunii.