Primăria Bechet amendată de Garda de Mediu
Publicat de Puiu Vulea, 5 mai 2021, 18:54
5000 de lei este valoarea amenzii pe care Primăria Bechet a primit-o astăzi, după ce Garda de Mediu Dolj (GNM Dolj) a efectuat o inspecție care a privit măsurile luate de autoritățile locale în legătură cu starea salubrității locale. Chiar în ziua inspecției, Primăria Bechet a organizat o acțiune de salubrizare a zonei la care au participat aproximativ 50 persoane, angajati ai primăriei și voluntari. De pe o suprafață de aproape 6 ha, au fost adunate 4500 kg deșeuri de plastic, care au fost preluate de operatorul de salubritate al județului Dolj, se arată într-un comunicat postat pe pagina de facebook a Gărzii de Mediu Dolj.