Primăria comunei Pieleşti organizează o petrecere câmpenească
Publicat de Cosmin Meca, 13 iulie 2023, 10:35
Primăria comunei Pieleşti organizează o petrecere câmpenească pe 20 iulie, de Sfântul Ilie.
Evenimentul are o tradiţie de peste 15 ani, iar în cadrul acestuia oamenii se vor putea bucura de muzică şi dansuri populare, dar şi de diverse activităţi ce vor avea loc pe arena sportivă din satul Pârşani.
Petrecerea va fi însufleţită de ansambluri folclorice din Dolj, dar şi de interpreţi de muzică populară din cadrul Ansamblului Folcloric „Alunelul“ Pieleşti.
Până atunci membrii Ansamblului Folcloric vor fi prezenți la Festivalului Vlahilor din Balcani, organizat pe 15 şi 16 iulie, în Serbia.