Primăria Craiova a decis ce firme se vor ocupa de execuţia Skate Park-ului
Publicat de Cosmin Meca, 27 martie 2024, 09:31
Primăria Craiova a decis ce firme se vor ocupa de execuţia Skate Park-ului, care va fi amenjat în incinta Fantasy Park.
Parcul pentru iubitorii de skateboarding va costa municipalitatea peste 2,4 milioane de euro, iar lucrările ar trebui să înceapă în luna aprilie.
În caietul de sarcini al acestui proiect este specificat faptul că execuţia lucrărilor va avea loc pe o perioadă de 12 luni de la primirea ordinului de începere a acestora.
Potrivit firmei de proiectare, Skate Park-ul va avea două cuve de adâncimi diferite – una cu dificultate ridicată de la 1.8 metri la 2 metri, cea de-a doua dedicată utilizatorilor cu un nivel de performanță mai puțin avansat cu adâncimea constantă de 0,75 m și cu rampe și obstacole de start, capăt și de traseu.
Skate Park-ul va mai avea și alte dotări precum: cișmea cu apă potabilă, zonă de odihnă cu bănci, stand-uri pentru parcarea bicicletelor, pompă pentru biciclete, coșuri pentru gunoi, iluminat nocturn, corpuri de iluminat decorativ montate pe spațiul verde.