Primăria Craiova a făcut recurs în procesul cu Petru Becheru, denunţătorul Olguţei Vasilescu în dosarul „Faţada“
Publicat de Cosmin Meca, 23 august 2020, 16:08
Primăria Craiova a făcut recurs în procesul cu Petru Becheru, denunţătorul Olguţei Vasilescu în dosarul „Faţada“.
Este vorba despre procesul în care Mihail Genoiu a fost amendat de judecători cu 446 lei pe zi pentru că nu a pus în aplicare o hotărâre judecătorească privind accesul la informaţiile de interes public.
După ce hotărârea a devenit definitivă, Petru Becheru a aşteptat ca primăria să se conformeze şi să-i trimită dispoziţiile cerute. Cum acest lucru nu s-a întâmplat, el a demarat procedura de executare silită.
Instanţa l-a amendat cu 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, până la ducerea la îndeplinire a hotărârii instanţei.
De asemenea, a obligat primăria să-i plătească lui Becheru penalităţi de 100 lei/zi de întârziere.