Primăria Craiova va aloca încă 300.000 de lei pentru Festivalul Internațional Shakespeare, care va avea loc în Bănie, în perioada 19-29 mai
Publicat de Cosmin Meca, 26 aprilie 2022, 09:36
Autoritățile locale au alocat, deja, 2,5 milioane de lei din bugetul local pentru acest eveniment, iar acum se va face o suplimentare, la solicitarea Teatrului Național „Marin Sorescu“. Banii vin în urma unei rectificări bugetare, care va fi aprobată în ședința de joi a Consiliului Local Craiova, se arată în raportul atașat proiectului de hotărâre.
Festivalul Internaţional Shakespeare, care a debutat la Craiova în 1994 este considerat, de presa culturală internațională, precum şi de prestigioasa Enciclopedie Shakespeare, apărută în anul 2015 la Oxford University Press, drept unul dintre cele mai valoroase festivaluri cu temă ale Europei şi printre cele mai importante festivaluri Shakespeare ale lumii.