Prime la CEO
Publicat de Liviu Goga, 18 martie 2019, 08:11
Salariații Complexului Energetic Oltenia vor beneficia de două prime consistente în preajma sărbătorii Paștelui, pe care ordotocșii îl vor sărbători pe 28 aprilie. O primă este cota de combustibil, care constă în tichete cadou de 600 de lei și pe care cei 13.000 de salariați o vor primi înainte de Paște cu câteva zile. Urmează prima de Ziua Muncii, 1 mai, care este de 1.100 de lei, tot în tichete cadou.
Ambele prime sunt impozitate cu 10%, bani care vor fi reținuți din chenzina lunii următoare.
Salariații se pot aștepta și la o mini-vacanță.