Prime speciale de sarbatoare!
Publicat de Cosmin Meca, 5 august 2015, 09:12
Peste 10.000 de mineri din Complexul Energetic Oltenia vor încasa prime de câte 700 de lei de persoană, aceștia urmând să intre în posesia banilor, până pe 15 august, atunci când este sărbătorită Ziua Minerului. Liderul de sindicat Constantin Crețan spune că nu vor fi probleme cu acordarea primei de Ziua Minerului, întrucât sumele sunt prevăzute în contractul colectiv de muncă. De asemenea, Ziua Minerului va fi organizată și anul acesta pe 15 şi 16 august, la iniţiativa unor sindicate. Vor fi serbări câmpeneşti în Dumbrava Câlnic, zăvoiul Motru, dar și în zăvoiul din localitatea vâlceană Alunu.