Primele plăţi pentru poliţe ASTRA
Publicat de Cosmin Meca, 4 mai 2016, 16:14
Fondul de Garantare a Asiguraţilor a făcut primele plăţi pentru poliţe ASTRA, după declararea în instanţă a falimentului companiei, înainte de Paşti. De ieri s-au achitat aproape 2 milioane de lei, aferente unui număr de circa 350 de dosare. Analiza celor peste 57.000 de dosare preluate de Fondul de Garantare de la 1 octombrie a anului trecut va continua, de asemenea plăţile pentru cele care vor fi aprobate. Până în prezent au fost avizate aproape 4.200 de dosare. Numărul poliţelor emise de Societatea Asigurare-Reasigurare ASTRA până la momentul la care au devenit evidente problemele financiare ce au dus la faliment era de aproximativ 2 milioane.
Foto: pixabay.com.