Primul caz de agresivitate în trafic ajuns în instanţă!
Publicat de Cosmin Meca, 11 februarie 2016, 18:11 / actualizat: 12 februarie 2016, 11:10
Şoferul maşinii de teren care a şicanat şi a lovit în trafic intenţionat un autoturism, anul trecut, în zona Fântânii Mioriţa din Bucureşti, a fost arestat preventiv astăzi pentru 30 de zile, prin decizia Tirbunalului Bucureşti.
Şerban Sănducu este acuzat de tentativă de omor calificat şi tulburarea ordinii şi liniştii publice. Autoturismul care circula regulamentar a fost proiectat într-o altă maşină, apoi a traversat trotuarul şi a trecut la mică distanţă de un pieton, oprindu-se în apropierea unui cap de pod. Acesta este primul caz de agresivitate în trafic ajuns în instanţă.