Principalul opozant al Kremlinului a lansat din nou un apel către ruşi să organizeze proteste
Publicat de Cosmin Meca, 11 martie 2022, 18:32
Principalul opozant al Kremlinului, Aleksei Navalnîi, aflat în închisoare, a lansat din nou un apel către ruşi să organizeze proteste, în acest weekend, la Moscova şi în alte oraşe din Rusia, transmite Reuters.
Într-un mesaj transmis pe contul său de Instagram, Navalnîi le spune conaţionalilor săi că sunt coloana vertebrală a mişcării împotriva războiului şi a morţii. De la declanşarea invaziei aproape 14 mii de persoane au fost reţinute la manifestaţiile împotriva războiului, organizate în Rusia. – potrivit informaţiilor difuzate de un grup indepedent de monitorizare a protestelor.
Aleksei Navalnîi a fost încarcerat anul trecut la revenirea sa la Moscova, după ce a primit îngrijiri medicale în Germania, în urma unei otrăviri cu un agent neurotoxic. Deşi în închisoare, el reuşeşte să publice postări pe reţelele de socializare, prin intermediul avocaţilor şi al aliaţilor săi.