Principele Radu va vizita casa Elisabetei Rizea
Publicat de Puiu Vulea, 9 aprilie 2018, 16:12
Biroul de Presă al Casei Majestăţii Sale Custodelui Coroanei informează printr-un comunicat că marţi, 10 aprilie 2018, la ora 12.30, Alteţa Sa Regală Principele Radu va vizita casa Elisabetei Rizea din comuna Nucşoara, judeţul Argeş. Se vor afla alături de Alteţa Sa Regală membri ai familiei Elisabetei Rizea, reprezentanţi ai autorităţilor locale şi ai Casei Majestăţii Sale.
Scopul vizitei Alteţei Sale Regale Principele Radu la Nucşoara îl constituie susţinerea iniţiativei familiei Elisabetei Rizea de reparare şi transformare a casei bătrâneşti într-un muzeu interactiv, un spaţiu al memoriei româneşti.
Elisabeta Rizea, simbol al eroicei rezistenţe a românului împotriva totalitarismului impus ţării noastre după Al Doilea Război Mondial, a încetat din viaţă în anul 2003. Regele Mihai a vizitat-o la casa ei din Nucşoara, apoi a aşezat-o la dreapta Majestăţii Sale, la Dineul Mileniului, în Capitală, la cumpăna dintre anii 1999 şi 2000.