Prinţ saudit, mort într-un accident de elicopter
Publicat de Cosmin Meca, 6 noiembrie 2017, 17:30
Prinţul saudit Mansour ben Moqren, viceguvernatorul provinciei Assir, a murit, duminică, într-un accident de elicopter în sudul Arabiei Saudite, aproape de graniţa cu Yemenul.
Postul Al-Ikhbariya a anunţat că la bordul elicopterului se aflau şi alţi oficiali saudiţi, însă nu a precizat detalii despre identităţile şi starea acestora.
Autorităţile încă nu cunosc cauza prăbuşirii elicopterului. Aparatul de zbor a dispărut de pe radare când se afla deasupra provinciei Assir, înainte de a se prăbuşi.
Pe Twitter au apărut şi imagini din timpul călătoriei prinţului Mansour, filmate şi postate online cu puţin timp înainte de prăbuşirea elicopterului, dar şi imagini cu căutările
Arabia Saudită ajută puterea din Yemen, cu forţe armate, împotriva rebelilor houthi, care controlează vaste regiuni ale ţării.
Sâmbătă, Arabia Saudită a interceptat şi distrus o rachetă balistică venită dinspre Yemen, care avea ca ţintă aeroportul din Riad.
Sursa: News.ro