Prinţul consort Henrik al Danemarcei a încetat din viaţă
Publicat de Cosmin Meca, 14 februarie 2018, 14:30
Prinţul consort Henrik al Danemarcei, soţul Reginei Margareta a II-a, a încetat din viaţă, la vârsat de 83 de ani. El fusese diagnosticat cu demenţă şi suferise recent o infecţie la plămâni. Prinţul Henrik, născut în Franţa, nu a obţinut niciodată titlul de rege şi nu a făcut un secret din faptul că dorea să deţină acest rang. El a declanşat numeroase controverse anul trecut, după ce a declarat că refuză să fie înmormântat alături de soţia sa în necropola, unde sunt înhumate cuplurile regale daneze. Agenţiile de presă relatează că prinţul moştenitor Frederik, membru al Comitetului Olimpic Internaţional, s-a întors de la Pyeongchang, de la Olimpiada de Iarnă, pentru a se afla lângă tatăl său.
Născut Henri Marie Jean André de Laborde de Monpezat, Henrik s-a stins din viata avându-i alături pe soţia şi pe cei doi fii ai săi, a anunţat miercuri palatul regal. Aflat în vacanță în Egipt, Henrik a revenit de urgență în ţară la sfârşitul lunii ianuarie şi internat la Rigshospitalet pentru o infecţie pulmonară.
Ulterior, el a fost transferat la castelul Fredensborg pentru „a-şi trăi ultimele momente”, potrivit unui comunicat.
În septembrie, casa regală a anunţat că Henrik suferă de „demenţă”, care se manifestă frecvent sub forma Alzheimer. Diagnosticul exact nu a fost dezvăluit. De la 1 ianuarie 2016 Henrik s-a retras din viaţa publică, fiind eliberat de obligaţiile oficiale pe care le onora în funcţie de starea sa de spirit: uneori părea să se plictisească „regeşte”, dar se bosumfla ca un copil dacă nu era invitat la un anumit eveniment.