Probleme în sudul țării, pe calea ferată, din cauza unor defecțiuni și din cauza frigului
Publicat de Alin Cirtina, 11 ianuarie 2024, 18:32
Trenurile de pe relația Craiova-Pitești și Pitești-București Nord vor circula cu întârzieri din cauza unui macaz defect în stația Bălteni, de pe raza Sucursalei Regionale CF Craiova, a anunțat, astăzi, compania CFR Călători.
Aceste întârzieri vor genera decalări ale orarelor de circulație și pentru alte trenuri de călători”, mai transmite compania.
Pasagerii care au bilete la trenurile afectate şi vor să renunţe la călătorie, vor primi, la cerere, contravaloarea pentru parcursul neefectuat.
CFR SA anunţa anterior că în staţia Bălteni, din cauza imposibilităţii manevrării unui macaz ca urmare a temperaturilor scăzute, a fost perturbată circulaţia a patru trenuri de călători, care au staţionat în gările adiacente până la remedierea deranjamentului.
A consemnat Silviu Marancea, Radio Oltenia-Craiova.
Sursă foto: CFR INFRASTRUCTURA CALATORI