Probleme in trafic astazi pe autostrazile din Romania!
Publicat de Cosmin Meca, 21 aprilie 2016, 07:51
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că, la această oră (6:45), pe autostrada A1 Bucureşti – Piteşti, se circulă în condiţii de ceaţă între kilometrii 28 şi 11, dar vizibilitatea este bună. Partea carosabilă este uşor umedă, iar traficul rutier este intens pe sensul de mers Piteşti – Bucureşti.
Pe autostrăzile A2 Bucureşti – Constanţa şi A3 Bucureşti – Ploieşti, sunt porţiuni în care ceaţa reduce vizibilitatea sub 100 de metri. Le recomandăm conducătorilor auto să ruleze cu viteză adaptată şi să folosească luminile de întâlnire, iar dacă este cazul şi pe cele de ceaţă.
Astăzi, pe Autostrada Soarelui, în intervalul orar 10:00 – 12:00, în zona staţiei de taxare de la Feteşti, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Barbu Catargiu” al Judeţului Ialomiţa organizează o aplicaţie pentru gestionarea situaţiilor de urgenţă produse ca urmare a unui accident de circulaţie soldat cu victime multiple, în cooperare cu alte structuri implicate în managementul situaţiilor de urgenţă.
Traficul rutier se va desfăşura doar pe banda a doua, benzile unu şi de urgenţă fiind închise pe porţiunea cuprinsă între kilometrii 144 şi 143.