Probleme pentru ASA Targu Mures
Publicat de Cosmin Meca, 6 iulie 2015, 09:38
ASA Tîrgu Mureș are mari probleme cînd mai sînt doar două zile pînă la meciul cu Steaua din Supercupa României și cinci pînă la startul sezonului.
Clubul poate să intre în incapacitate de plată după ce DNA a pus sechestru pe conturile clubului.
Digisport susține că există deja discuții privind desființarea echipei, iar jucătorii se tem că nu-și vor mai lua salariile. Ancheta DNA a avut ca scop investigarea modului prin care primăria a finanțat echipa în ultimii ani.
Sursa citată susține că mai mulți jucători și-au sunat avocații pentru a vedea clauzele din contract și a rezilia înțelegerile. Din cîte se pare cei mai înverșunați în a pleca sînt jucătorii veniți în această vară.