Problemele lui Trump (audio)
Publicat de Liviu Goga, 19 mai 2017, 09:10
Preşedintele Donald Trump a declarat că numirea unui procuror special care să ancheteze influenţa Rusiei în alegerea sa la Casa Albă face rău ţării pentru că arată cât de divizată este America. Vorbind la Washington la o conferinţă de presă comună cu omologul său columbian, Trump a negat că ar fi avut vreo înţelegere secretă cu Rusia în timpul campaniei electorale de anul trecut.
„Respect decizia, însă totul a fost o vânătoare de vrăjitoare. Cu siguranţă, nu există nicio conspiraţie între mine, campania mea – dar pot vorbi doar în numele meu – şi ruşi. Cred că este o chestiune care dezbină ţara, cred că avem o ţară foarte dezbinată din acest motiv şi din multe altele” – a afirmat Donald Trump. Departamentul Justiţiei l-a ales pe fostul director FBI, Robert Mueller să investigheze potenţiala coordonare dintre Rusia şi echipa de campanie a preşedintelui. Potrivit corespondentului Radio România, democraţii şi republicanii au salutat deopotrivă numirea lui Mueller, care se bucură de o reputaţie impecabilă.