Problemele salvamarilor (audio)
Publicat de Liviu Goga, 12 august 2017, 16:41
Marea a luat 18 vieţi, în această vară. Cele mai multe cazuri de înec au fost în sudul litoralului. Salvamarii spun că de vină este faptul că turiştii nu le ascultă sfaturile şi intră în mare atunci când este arborat steagul roşu. Dar sunt şi alţi factori, care fac ca înotul în zona de sud a litoralului să fi mai riscant: lucrările de consolidare a plajelor au modificat şi relieful subacvatic, a declarat Nicolae Drăgan, şeful salvamarilor din Eforie. O altă problemă este programul de lucru al salvamarilor care sunt nevoiţi să facă voluntariaţ după orele de program din lipsa bugetării acestei activităţi, spune Florin Ianuc, administratorul public al oraşului Eforie:
Salvamarii au avut peste 2.000 de intervenţii şi au salvat din valuri peste 90 de persoane însă pentru altele nu s-a mai putut face nimic.