Procurorii craioveni anunță cercetarea unor funcționari din cadrul Direcției de Sănătate Publică Dolj
Publicat de Cosmin Meca, 7 aprilie 2020, 17:57
Procurorii craioveni anunță cercetarea unor funcționari din cadrul Direcției de Sănătate Publică Dolj, care ar fi dispus scoaterea din carantină a patru persoane.
Problema este, spun anchetatorii, că funcționarii DSP nu au așteptat rezultatele testelor pentru COVID-19.
La câteva zile după ce au ieșit din carantină, cele patru persoane au fost confirmate ca fiind infectate cu coronavirus, iar între timp, au intrat în contact cu mai multe persoane.
Dosarul a fost înregistrat ieri, pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova. Infracțiunile reținute de anchetatori sunt abuzul în serviciu şi zădărnicirea combaterii bolilor.