Procurorul general a primit, de la DIICOT, ordonanța de clasare a dosarului „10 august”
Publicat de Puiu Vulea, 15 iulie 2020, 19:25
Procurorul general Gabriela Scutea a primit, astăzi, de la DIICOT, ordonanța de clasare a dosarului „10 august” pentru a o verifica, în cadrul controlului ierarhic superior. Documentul are 235 de pagini, iar procurorul general a declarat că-și va asuma transparența și comunicarea neechivocă în acest caz. Gabriela Scutea a mai spus că înțelege emoția publică suscitată de acest dosar, iar toate actele vor fi analizate în cadrul controlului ierarhic. Reamintim că procurorii DIICOT au anunțat azi clasarea dosarului violențelor din 10 august 2018 sub aspectul săvârșirii, în forma tentativei, a infracțiunii de acțiuni împotriva ordinii constituționale. Foștii șefi ai Jandarmeriei au scăpat astfel de acuzații. O parte din dosar va fi declinată Parchetului General – potrivit unui comunicat al DIICOT.