Procurorul Mircea Negulescu, exclus din magistratură
Publicat de Cosmin Meca, 30 ianuarie 2018, 15:30
Procurorul Mircea Negulescu urmează să fie exclus din magistratură, au decis marţi membrii Secţiei pentru procurori ai Consiliului Superior al Magistraturii, pentru săvârşirea a cinci abateri din şapte care i s-au imputat.
Decizia poate fi atacată la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Inspecţia Judiciară a demarat trei cercetări disciplinare în cazul magistratului, fiind suspectat că, printre altele, ar fi cerut unui alt procuror informaţii cu privire la unele interceptări dintr-un dosar. În spaţiul public au apărut mai multe înregistrări din discuţii pe care le-ar fi avut cu părţi din dosare, aceste aspecte constituind subiectul unor cercetări al Inspecţiei Judiciare.
Prima cercetare a fost declanşată de către Inspecţia Judiciară în 15 martie 2017, pentru încălcarea îndatoririi de a se abţine de la instrumentarea unui dosar, deşi era apropiat de părţi din cauza respectivă. Potrivit Legii 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, această abatere are ca efect tergiversarea judecăţii.
O altă acţiune disciplinară exercitată faţă de procurorul Mircea Negulescu a avut loc în 25 aprilie 2017.
Pe 4 mai 2017, Inspecţia Judiciară a pus în aplicare o nouă acţiune disciplinară faţă de Mircea Negulescu. De data aceasta, magistratului suspendat i se impută faptul că a dat dovadă de un comportament inadecvat în cadrul unor discuţii purtate în sediul Parchetului, în afara cadrului legal ce reglementează activitatea de urmărire penală, în condiţiile în care procurorul cercetat nu reprezenta interesele Ministerului Public şi a maniferstat o atitudine agresivă faţă de unul dintre partenerii de discuţie, sugerând inclusiv existenţa unor date care ar justifica demararea unor cercetări penale.