Produse cu termenul de valabilitate expirat
Publicat de Cosmin Meca, 4 martie 2016, 10:43
Efective din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Craiova, aflate în misiune de combatere a faptelor antisociale, pe raza localității Ciutura, județul Dolj, au observat că, într-o societate comercială din localitate, se comercializau produse care aveau termenul de valabilitate expirat, unele chiar din anul 2015.
Jandarmii au ridicat toate produsele respective (carne de porc, produse lactate, dulciuri, băuturi alcoolice) în vederea confiscării, acestea ulterior fiind distruse.
Persoana care comercializa aceste produse a fost sancționată de jandarmi cu amendă în valoare de 1.000 de lei, pentru expunerea spre vânzare sau vânzarea de mărfuri ori alte produse, fără specificarea termenului de valabilitate sau cu termenul de valabilitate expirat.