Prognoza meteo 21/22 martie
Publicat de Puiu Vulea, 21 martie 2021, 16:33
La noapte, în Oltenia, cerul va fi noros, iar pe arii extinse va ninge și se va depune strat de zăpadă. La munte va ninge, iar vântul va sufla slab, până la moderat. Minimele termice se vor încadra între -2 și 3 grade Celsius.
Mâine, vremea se menține închisă și deosebit de rece pentru această perioadă. Pe arii extinse vor fi precipitații, mai ales sub formă de lapoviță și ninsoare, și pe alocuri se va depune strat de zăpadă. La munte va ninge, iar pe creste vântul va avea intensificări de până la 55-65km/h, viscolind ninsoarea și spulberând zăpada. Maximele zile vor fi cuprinse între 2 și cel mult 5 grade Celsius.