Prognoza meteo: 7 – 8 septembrie
Publicat de Cosmin Meca, 7 septembrie 2022, 18:08
Vreme caldă pentru această dată calendaristică, în următoarele 24 de ore,în cea mai mare parte a Olteniei. Potrivit Centrului Meteorologic Regional, cerul va fi variabil cu înnorări, mai ales mâine după-amiază și seara, în zona de munte, unde, pe arii restrânse, vor fi averse și descărcări electrice. Vântul va sufla slab până la moderat.
Temperaturile minime de la noapte se vor încadra între 10 și 15 grade C și izolat, vor fi condiții de ceață. Maximele de mâine vor crește ușor și vor avea valori cuprinse între 25 și 31 de grade.