Programul de lucru al Poştei Române în ziua de 24 ianuarie
Publicat de Puiu Vulea, 23 ianuarie 2020, 10:43
Compania Naţională Poşta Română informează că, în conformitate cu prevederile Codului Muncii, ziua de 24 ianuarie – Ziua Unirii Principatelor Române este declarată zi de sărbătoare legală în care nu se lucrează. Astfel, vineri, 24 ianuarie, toate subunităţile poştale din mediul urban şi rural vor fi închise.
Sâmbătă, 25 ianuarie, toate subunităţile poştale din mediul urban si rural vor avea program normal de lucru, aferent zilei de sâmbătă.
Ca urmare a programului anunţat, este posibil ca trimiterile poştale prezentate în data de 23 ianuarie 2020 să înregistreze timpi mai mari de circulaţie.