Programul RABLA va continua şi anul acesta
Publicat de Cosmin Meca, 22 februarie 2019, 09:30
Anunţul a fost făcut, ieri, la Galaţi, de ministrul Mediului, Graţiela Gavrilescu.
„Vom păstra 6.500 de lei pentru casarea unei maşini mai vechi de zece ani şi vom adăuga, exact ca şi anul precedent, ecobonusul şi 10.000 de euro pentru maşinile sută la sută electrice”, a spus ministrul Mediului.
Ministrul Graţiela Gavrilescu a mai anunţat că va continua şi programul pentru reînnoirea aparatelor electrocasnice, care s-a dovedit un adevărat succes anul trecut, când în primele trei zile de la lansare s-au cumpărat 50 de mii de aparate noi.