Proiecte de infrastructură (audio)
Publicat de Liviu Goga, 2 august 2018, 16:42
Ministerul Transporturilor derulează proiecte de infrastructură cu o valoare de 11 miliarde de euro, de două ori mai mare față de suma asigurată prin fonduri europene, a anunțat astăzi ministrul de resort, Lucian Șova, la conferința de bilanț pentru primele șase luni de mandat. Acesta a spus că în prezent, pe cele 11 șantiere de autostradă în lucru ( cu o lungime totală de 140 de km.) constructorii NU mai au nicio barieră administrativă sau financiară ceea ce urmează să se întâmple și pe șantierele de Cale Ferată :
De asemenea, Lucian Șova a mai precizat că este pe circuitul de avizare un proiect de HG pentru modificarea legii construcțiilor astfel încât să se accepte și recepții parțiale de lucrări. În prezent legislația NU mai permite deschiderea de autostrăzi fără ca toate lucrările prevăzute în proiect să fie finalizate. Reamintim că, săptămâna aceasta au fost inaugurate loturile 3 și 4 ale Autostrăzii A 10 Sebeș-Turda cu o lungime de 29 de km., fiind prima recepție de autostradă după o pauză de un an și jumătate.