Proiectele de dezvoltarea a Doljului, prioritate zero pentru PNL: Teatrul Naţional “Marin Sorescu” din Craiova va beneficia de o investiţie de 18,5 milioane de euro
Publicat de Alin Cirtina, 23 septembrie 2020, 09:19 / actualizat: 30 ianuarie 2021, 12:29
Bogdan Gheorghiu, ministrul Culturii, senatorul PNL Alina Gorghiu, vicepreşedinte al Senatului României, alături de Ştefan Stoica, preşedintele PNL Dolj, profesorul Alexandru Gîdăr, candidatul PNL pentru preşedinţia Consiliului Judeţean Dolj, profesorul Nicolae Giugea, candidatul PNL la Primăria Craiova şi secretarul de stat Mihai Firică au susţinut luni, 21.09.2020 o conferinţă de presă pe esplanada Teatrului Naţional “Marin Sorescu” din Craiova.
Conferinţa de presă a fost deschisă de Mihai Firică, secretar de stat în ministerul Culturii: “ Ne întâlnim într-un spaţiu foarte important pentru Craiova şi pentru Oltenia culturală. Este cel mai important loc pentru lumea artistică şi astăzi este în centrul atenţiei României. Sunt câteva lucruri importante pe care le vom anunţa astăzi deoarece punem Craiova culturală în prim-plan şi punem Craiova culturală acolo unde îi este locul, din toate punctele de vedere, şi al valorizării artistice, dar şi al investiţiilor.”
Ministrul Culturii, Bogdan Gheorghiu, a anunţat că Teatrul Naţional „Marin Sorescu” din Craiova şi Biblioteca Franceză “Omnia” vor fi reabilitate printr-un acord de împrumut cu Banca pentru Dezvoltare a Consiliului Europei (BDCE).
„Dacă vorbim de Teatrul Naţional „Marin Sorescu”, vreau să vă spun că am avut în vedere includerea în următorul acord de împrumut cu Banca pentru Dezvoltare a Consiliului Europei, o investiţie de 18,5 milioane de euro, pentru reabilitarea acestei clădiri şi pentru diferite proiecte care să o pună mai mult in valoare. Un alt obiectiv important pentru care s-au finalizat procedurile este Biblioteca Franceză Omnia, care este o Filială a Bibliotecii Naţionale, iar aici, din octombrie, vor demara lucrările de reabilitare, restaurare, consolidare pentru acest obiectiv de patrimoniu de mare importanţă, mai ales că el a ajuns în patrimoniu cultural românesc după ce a fost deţinut de ultimul preşedinte al PNL Dolj înainte de instaurarea comunismului la noi în ţară”, a menţionar ministrul Culturii.
În continuarea conferinţei, senatorul Alina Gorghiu a declarat: „Vreau să transmit un mesaj ferm de susţinere pentru cei doi candidaţi: profesorul Nicolae Giugea, candidat la Primăria Craiovei, şi profesorul Alexandru Gîdăr, candidat la preşedinţia Consiliului Judeţean Dolj şi pentru proiectele acestora cu care s-au prezentat în această competiţie electorală. Proiectele pentru Craiova şi Dolj vor fi prioritate zero, pentru că dorim investiţii, dorim atragere de fonduri europene, dorim dezvoltare şi nu răspândirea sărăciei, aşa cum au făcut colegii noştri de la PSD, timp de 30 de ani”, a spus Alina Gorghiu.
Profesorul Alexandru Gîdăr a afirmat că în calitate de preşedinte al CJ Dolj, va face din cultură un pilon al dezvoltării judeţului. „Există capacităţi în acest domeniu care pot să contribuie semnificativ la valoarea adăugată pentru imaginea, bugetul şi dezvoltarea de ansamblu a Doljului. Statutul de Capitală a Olteniei atribuit Craiovei este întemeiat pe tradiţia istorică şi culturală prin care acest centru de spiritualitate s-a impus în regiune, un municipiu în jurul căruia s-au construit comunitatea, instituţiile, faima acestui pol al României. Este fundamental ca următorii ani să ne găsească pregătiţi strategic pentru a compensa inacţiunea de până acum, care a dus la marginalizarea instituţiilor de cultură. În statele dezvoltate ale UE şi în Europa Centrală mai nou, cultura a devenit un motor al economiei, care generează evenimente, atrage turişti, creează emulaţie, sensibilizează mediul de afaceri şi conturează perspectivele unor întregi sectoare economice, pe orizontală. Mediul educaţional, universităţile, zona de servicii şi multe altele vor avea un partener în instituţia Consiliului Judeţean. Vom face din cultură un pilon al dezvoltării judeţului. Credem că doljenii și craiovenii vor întoarce votul după 30 de ani, după 30 de ani de promisiuni neonorate și vor schimba ceea ce a însemnat administrația PSD, o administrație a subdezvoltării, o administrație care nu s-a interesat îndeaproape de mediul cultural. În mandatul meu voi ține cont întotdeauna cont de sfaturile, de consultarea, de opiniile venite din mediul cultural. În Consiliul Județean veți găsi un partener sigur și corect. De asemenea, în Consiliul Județean va exista un forum al oamenilor de cultură prin intermediul cărora să găsim căile de sprijinire a uniunilor de creație, a uniunilor de artiști, de oameni de litere, de cercetare în domeniul istoric și nu numai”, a spus Alexandru Gîdăr.
Profesorul Nicolae Giugea a afirmat că este foarte mândru de Teatrul Național ,,Marin Sorescu” fiindcă are acasă fotografii făcute de tatăl său în timp ce lucra la construirea acestui edificiu cultural de anvergură națională și internațională. „Tata a lucrat la edificarea acestei construcții. Craiova are o activitate culturală care în momentul de față este pusă puțin sub semnul întrebării. A intrat Craiova prin administrația PSD-istă în competiție pentru înaltul titlu de Capitală Culturală Europeană. Ce s-a întâmplat de fapt la nivelul Craiovei? Cei care administrează în momentul de față Craiova au înțeles că este o oportunitate de a mai cheltui niște bani și nimic altceva. Nu au înțeles competiția ca valoare, ca unitate culturală a Municipiului. Au cheltuit niște bani, s-a lăsat cu un dosar care e încă în studiu și sper să se lămurească la un moment dat. Aceasta e realitatea în ceea ce privește cultura la nivelul Municipiului Craiova. Culmea este că reprezentanții culturii craiovene au fost excluși de la luarea oricărei decizii în ceea ce privește dezvoltarea, continuitatea în ceea ce privește actul cultural la nivelul Municipiului Craiova”, a spus Nicolae Giugea.
Ștefan Stoica, preşedintele PNL Dolj: „Mai sunt câteva zile până pe 27 septembrie și nu putem să încheiem această campanie electorală fără să subliniem încă o dată faptul că PNL este un partid serios, care a promovat oameni competenți, oameni care, indiferent de zona din care provin, s-au aplecat asupra tuturor regiunilor României. Vreau să mulțumesc domnului prim-ministru Ludovic Orban, care a fost prezent în județul nostru și a susținut proiecte importante. Să nu uităm că drumul expres Craiova – Pitești, dacă în urmă cu un an era doar o promisiunie în jurul unor borduri, a devenit realitate. Conducta de gaze, promisă de 14 ani, care a ajuns deja la Segarcea, s-a recepționat și urmează să se ramifice către Băilești-Calafat și către Dăbuleni. Domnul ministru al Economiei a venit și a susținut Fabrica de Avioane unde 300 de oameni au o perspectivă a locului de muncă, grație unor investiții de peste 50 de milioane de euro. În Cultură, după cum vedeți, ministrul Bogdan Gheorghiu susține Teatrul Naţional „Marin Sorescu“, un obiectiv important pentru Craiova, pentru Dolj și pentru regiunea Olteniei. Vobim despre 18 milioane de euro care vor fi folosiți pentru reabilitarea și modernizarea acestui teatru.
În Educație, domnnul Nicolae Giugea s-a zbătut pentru Colegiul „Carol I“, care, pentru guvernarea PSD, reprezenta un cărucior cu documente plimbat de către Olguța Vasilescu.
Să nu uităm că, în partea cealaltă, vine din nou cu tupeu să solicite sprijinul Olguța Vasilescu, o doamnă care a candidat în 2016 și a promis că va face multe, dar în 2017 a plecat la București, în Guvernul PSD, unde a promis, de asemenea, că va face multe. Zero proiecte pentru Craiova și pentru Dolj! Rog craiovenii și doljenii să vină pe 27 septembrie la vot în număr cât mai mare și să susțină candidații PNL.
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.