Proiectele Erasmus+ au adus o vacanță activă pentru școala din Ghindeni
Publicat de Alin Cirtina, 2 mai 2017, 17:42 / actualizat: 30 ianuarie 2021, 10:45
Activitatea educativă desfășurată la Școala Gimnazială din comuna Ghindeni are o puternică componentă europeană.
În perioada 2014-2016, a coordonat un parteneriat strategic Erasmus+, ”Open Doors for Non Formal”, al cărui produs final a obținut Premiul I la faza județeană a concursului ”Made for Europe”, fiind prezent și la faza națională, desfășurată săptamâna trecută la Craiova.
În aceeași perioadă, 6 cadre didactice și 6 elevi au urmat un curs de formare pe tema dezvoltării personale, în localitatea poloneză Wieliczka, în cadrul proiectului Erasmus+ în care sunt parteneri în perioada 2016-2018, ”The New Educations in promoting Transversal Skills”, coordonat de Asociația ”Edu Life” din Craiova.
Tematica celor două proiecte europene a fost îmbinată în mod fericit, participanții având ocazia să învețe tehnici de dezvoltare personală prin activități non formale. Acestea s-au desfășurat atât în incinta școlii partenere din Polonia, cât și în locuri de rezonanță culturală și istorică, precum centrul Cracoviei, Palatul Wawel, Fabrica Oscar Schindler, Auschwitz, mina de sare din Wieliczka, obiectiv aflat pe lista UNESCO.
Atât impactul prezenței în aceste locuri, cât și al activităților creative organizate, a fost deosebit de puternic, toți cei 50 de participanti, parteneri în proiect, fiind de acord că activitatea de formare si-a atins pe deplin scopul propus.
Printre activitățile propuse în acest proiect european, școala din Ghindeni va coordona realizarea unui modul de curs referitor la Educația ecologică.
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.