Proiecții în premieră națională și cineconcerte la Dracula Film Festival
Publicat de Cosmin Meca, 23 octombrie 2023, 10:36
A XI-a ediţie a festivalului internaţional de film fantastic de la Braşov, Dracula Film Festival, va avea loc în perioada 25-29 octombrie.
Programul festivalului va include o serie de proiecţii speciale, inclusiv avanpremierele naționale ale unor filme ce vor ajunge în cinematografele din România: Five Nights at Freddy’s, care deschide Dracula Film Festival, fiind un film realizat după jocul video „survival horror” cu același nume, lansat în anul 2014 (adesea abreviat FnaF), It Lives Inside (SUA, 2023), un film american de groază supranatural care se va vedea în ultima zi de festival, dar și filmul de război regizat de Marian Crișan, Warboy (România, 2023), care spune povestea unui adolescent prin ochii căruia vedem finalul celui de-Al Doilea Război Mondial.
Miercuri, 25 octombrie 2023, este ziua în care se deschide cea de-a XI-a ediție Dracula Film Festival, cu două evenimente speciale.
La Cinema Astra din Brașov, spectatorii pot viziona filmul clasic Dracula, din anul 1931, cu Bela Lugosi în rol principal, în Cineconcerto: Massimo Zamboni vs. Dracula, un live cinema concert Dracula (Tod Browning, 1931, live music by Massimo Zamboni, Italia). Massimo Zamboni este un chitarist și compozitor italian, fiind considerat unul dintre părinții punk-rock-ului italian. Cineconcertul Massimo Zamboni vs. Dracula este prezentat de Institutul Italian de Cultură București.
Tot miercuri, 25 octombrie, dar de data aceasta la Cinema Modern din Brașov (cinematograf care se redeschide publicului cu ocazia Dracula Film Festival), se va difuza în avanpremieră filmul realizat după jocul video cu același nume, Five Nights at Freddy’s, o producţie soft horror a celebrei Blumhouse, compania responsabila de francize precum Insidious, Paranormal Activity sau The Purge, dar și filme de groază de mare succes la publicul larg, ca M3GAN sau The Black Phone, iar protagonistul este tânarul actor american Josh Hutcherson (The Hunger Games).
Lansarea lui Five Nights at Freddy’s în preajma Halloween-ului (premiera în România este pe data de 27 octombrie) se anunță a fi o adevarată încântare pentru fanii universului VG, dar și o modalitate de atragere a cinefililor amatori de horror, care vor vedea că această adaptare aduce o doză de inedit în acest gen cinematografic prin întâmplarile nocturne macabre ce se consumă într-un restaurant pentru copii.
It Lives Inside (SUA, 2023) se vede prima dată în România la Dracula Film Festival. În urma succesului internațional al filmului Get Out, compania de producție NEON revine cu un nou film, lungmetrajul de debut al regizorului Bishal Dutta, care propune o experiență imersivă prin convențiile de gen acompaniate de mitologia hindusă. O adolescentă nord-americană cu origini indiene se luptă cu identitatea ei culturală și ajunge să elibereze fără să vrea o entitate demonică pe care singurătatea fetei o face să aibă puteri nelimitate.
„It Lives Inside este susținut de imagini inovatoare de groază, un scenariu bine construit și interpretări centrale remarcabile care definesc inima emoțională a poveștii.” – The Washington Post.
Filmul, care va intra în cinematografele din toată țara începând cu data de 3 noiembrie 2023, a câștigat Premiul publicului la categoria Midnighter – SXSW Film Festival 2023 și fost nominalizat tot anul acesta pentru premiul Narcisse la Neuchâtel International Fantastic Film Festival.
În avanpremieră la Brașov, pe 27 octombrie, se va vedea și cel mai nou film a lui Marian Crișan, Warboy, care va intra ulterior în cinematografele din toată țara începând cu data de 17 noiembrie 2023.
Încercând să salveze cei doi cai ai familiei, un adolescent pornește într-o călătorie inițiatică traversând peisajul sălbatic al Munților Apuseni. Un western românesc despre un adolescent prin ochii căruia vedem finalul celui de-Al Doilea Război Mondial, mai exact toamna anului 1944.
Cineastul Marian Crișan va fi prezent la proiecția din cadrul Dracula Film Festival, de la Brașov, pentru o sesiune de întrebări venite din partea publicului.
Scarlet Blue (Franța, 2023) și Post Mortem (Ungaria, 2020) sunt alte două filme cu totul deosebite din spaţiul fanteziei adulte care se văd în premieră naţională la Dracula Film Festival.
Cineasta franceză Aurélia Mengin, autoarea multipremiatului Fantasy experimental Fornacis, este prezentă la Brașov și va dialoga cu spectatorii, în premieră est-europeană, cel mai nou lungmetraj pe care îl semnează, Scarlet Blue, o mystery-drama cu o estetică aparte despre o tânără depresivă ce descoperă sub efectul unei hipnoze de sorginte mistică un secret sumbru de familie, care o obligă să îşi expoloreze din nou trecutul.
Regizorul maghiar Peter Bergendy este și el prezent la Dracula Film Festival și va prezenta publicului, propunerea Ungariei la Premiile Oscar din anul 2022, filmul Post Mortem, care rulează în premieră la Brașov.
Filmul spune povestea lui Tomás, un fotograf călător ce încearcă să-și câștige existența făcând victimelor războiului o ultimă fotografie în rândul familiilor lor. El ajunge să se confrunte cu fantome într-un sat bântuit, după un război mondial care culminează cu o epidemie de gripă.
După Gala de decernare a Premiilor Dracula Film Festival va avea loc încă un cineconcert, Faust, A German Folk legend, film by Murnau, music by Murcof. Povestirea lui F.W. Murnau despre legenda clasică germană Faust este o capodoperă de neratat.
Atât din punct de vedere tehnic, cât și din punct de vedere al poveștii, filmul excelează și, în ciuda faptului că are aproape o sută de ani, Faust rămâne încă una dintre cele mai mari realizări cinematografice ale tuturor timpurilor. Muzică live a filmului este realizată de Murcof (Mexic/Spania), celebru artist electronic.
Bilete au fost puse în vânzare pe www.biletebrasov.ro
Programul proiecțiilor și al activităților din Dracula Film Festival vor fi publicate în curând pe www.draculafilm.ro
sursa: cinemagia.ro