Proiectul de ordonanţă privind tichetele sociale este în circuitul de avizare
Publicat de Cosmin Meca, 8 mai 2022, 10:21
Proiectul de ordonanţă privind tichetele sociale este în circuitul de avizare, iar ajutorul pentru cumpărarea de alimente ar urma să fie acordat de la începutul lunii viitoare.
Aproape 3 milioane de români cu venituri mici ar urma să fie beneficiari ai acestui program. Patru lei pe zi este ajutorul propus de guvern pentru românii cu venituri mici afectaţi de scumpiri.
Banii vor fi daţi pe un pe un card, ce va fi încărcat o dată la două luni cu 250 de lei până la sfîrşitul anului. Printre beneficiari: cei care au venituri mai mici de 1.500 de lei, inclusiv pensionarii, familiile sărace cu un venit mai mic de 600 de lei pe membru, persoanele cu dizabilitati sau fără adăpost. Costul bugetar al programului va fi de 3 miliarde de lei.