Proiectul „Festina” pentru elevii din Olt
Publicat de Cosmin Meca, 18 februarie 2015, 11:44
Inspectoratul Şcolar Judeţean Olt a devenit partener într-un proiect cu fonduri europene care se adresează elevilor din învăţământul profesional şi tehnic. Scopul proiectului „Festina” este dezvoltarea abilităţilor antreprenoriale în rândul liceenilor din acest domeniu. Inspectorul şcolar general al judeţul Olt, Felicia Man, a declarat că este vorba de un proiect cu o valoarea totală de aproape 1,3 milioane de lei, realizat cu şapte parteneri, ce se va derula în speranța că beneficiarii activităţilor vor putea să-şi găsească mai uşor un loc de muncă, după absolvire, sau îşi vor dezvolta afaceri proprii.