Protest al salariaţilor de la fabricile de vagoane din Arad şi Caracal
Publicat de Cosmin Meca, 10 mai 2019, 19:15
Salariaţii de la fabricile de vagoane Astra Rail din Arad şi Caracal au ieşit, astăzi, în faţa unităţilor lor, protestând faţă de salariile foarte mici pentru condiţiile grele şi toxice în care lucrează şi faţă de modul în care sunt trataţi de către conducerea companiei.
Activitatea a fost complet întreruptă în cele două fabrici, iar muncitorii cer majorarea salariilor şi schimbarea grilei de salarizare.
Potrivit corespondentului nostru Laura Stoican, la Caracal, conducerea fabricii a promis că va declanşa negocieri cu salariaţii.