Protest al sindicaliștilor feroviari
Publicat de Puiu Vulea, 21 aprilie 2018, 11:35
Peste 2.000 de sindicalişti feroviari au protestat ieri la Ministerul Transporturilor şi în Piaţa Victoriei, nemulţumiţi de condiţiile în care lucrează. Ei au anunţat un miting şi pentru luni în Bucureşti.
Alexandru Lancuzov, Radio România:
Sindicaliştii feroviari s-au întâlnit ieri cu ministrul Transporturilor, Lucian Şova. El le-a transmis, potrivit unui comunicat al instituţiei, că investiţiile sunt o prioritate în domeniul feroviar şi că sprijină promovarea statutului personalului feroviar, dar într-o formă care să nu producă dezechilibre sociale.