Protest la Drobeta Turnu Severin (audio)
Publicat de Liviu Goga, 30 mai 2016, 17:28
Aproximativ 50 de salariaţi ai Fabricii de apă grea din Drobeta Turnu Severin au pichetat astăzi, timp de 2 ore Prefectura Mehedinţi. Cei circa 150 de angajaţi rămaşi după masivele concedieri colective din toamna trecută sunt nemulţumiţi pentru că nu şi-au primit drepturile salariale. Corespondentul RRA Mihai Bădescu a consemnat nemulţumirile oamenilor:
Amintim că Memorandumul semnat în toamna anului trecut, când s-a decis închiderea Regiei Autonome pentru Activităţi Nucleare, prevede păstrarea în condiţii optime a celor 1200 de tone de apă grea aflate în depozitele fabricii. Conform documentului, guvernul ar trebui să aloce circa 3,3 milioane de euro anual pentru ca apa grea să nu se deprecieze şi să poată fi folosită în continuare la reactoarele de la Cernavodă.