Protest organizat de familiile Alexandrei Măceşanu şi Luizei Melencu
Publicat de Cosmin Meca, 2 februarie 2020, 16:30
Câteva zeci de persoane au participat la un protest organizat de familiile Alexandrei Măceşanu şi Luizei Melencu în Piaţa Universităţii din Bucureşti. Manifestanţii au cerut aflarea adevărului, în cazul celor două tinere – de uciderea cărora este acuzat Gheorghe Dincă.
Protestatarii au solicitat, totodată, oprirea traficului de persoane şi a ceea ce consideră a fi nepăsarea instituţiilor statului faţă de copii.
Marşul de protest este organizat pentru a doua oară, primul având loc în 11 ianuarie 2020.