Proteste ale angajatilor FISC
Publicat de Cosmin Meca, 4 noiembrie 2015, 09:11
Guvernul a renunțat la majorarea salariilor din ANAF, Ministerul Finanţelor, Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili şi Agenţia Naţională pentru Achiziţii Publice. Potrivit unui comunicat al executivului, creşterea cu 22 de procente a salariilor pentru personalul din aceste instituţii a fost anulată prin abrogarea prevederilor ordonanţei de rectificare a bugetului de stat pe 2015. Ieri, activitatea direcţiilor de finanţe din mai multe oraşe din ţară şi din Bucureşti a fost blocată din cauza unor proteste spontane ale angajaţilor. Oamenii și-au exprimat nemulțumirea că pentru o parte din angajaţii Ministerului de Finanţe au crescut substanţial salariile, însă nu şi pentru cei din teritoriu.
Și la Craiova au avut loc ieri proteste în fața sediului Finanțelor Publice, Direcția Generală Regională a județelor Dolj, Olt, Gorj, Mehedinți și Vâlcea.
La scurt timp după protest, premierul Victor Ponta a anunțat revizurirea prevederii aprobate vineri pentru creșterea salariilor personalului din Ministerul Finanțelor, ANAF și alte structuri financiare, măsura fiind anulată.
foto: cvlpress.ro