Proteste Sanitas
Publicat de Cosmin Meca, 8 februarie 2023, 10:18
Câteva sute de sindicalişti ai Federaţiei SANITAS, veniţi din toată ţara, au ieşit şi ieri în stradă, la Bucureşti. pentru a doua zi consecutiv.
Aceştia au oprit simbolic în faţa mai multor spitale, nemulţumiţi de legea salarizării şi de subfinanţarea instituţiilor medicale şi a asistenţei sociale din România.
Pe lista revendicărilor se află, în principal, creşterea salariilor din domeniu cu cel puţin 15 procente – a precizat liderul sindical Leonard Bărăscu:
Amintim că o delegaţie a Federaţiei SANITAS a fost primită luni la Guvern de un consilier al premierului, căruia i-au fost transmise revendicările. Sindicaliştii au anunţat că protestele vor continua şi astăzi, cu staţionări la sediile partidelor politice.