Proteste și manifestații, în Australia și Noua Zeelandă, contra obligativității vaccinării
Publicat de Lica Simona, 12 februarie 2022, 09:39
Manifestațiile împotriva obligativității vaccinării COVID-19, care durează de câteva zile, în Noua Zeelandă și Australia, au luat amploare sâmbătă, protestatarii blocând străzile și perturbând viața în capitalele acestor țări, transmite Reuters.
Peste 10.000 de protestatari s-au adunat în principalele zone de expoziții din Canberra, forțând anularea unui popular târg de carte caritabil, blocând și drumurile din capitala australiană. Poliția a transmis că trei persoane au fost arestate, dar, în general, mulțimea s-a „comportat bine”.
În Wellington, în Noua Zeelandă, sute de demonstranți s-au adunat în apropierea parlamentului, pentru a cincea zi, în ciuda unei ploi torențiale. Inspirați de demonstrațiile camionagiilor din Canada, protestatarii au ocupat și blocat mai multe străzi, din jurul parlamentului, cu camioane, dube și motociclete.