Protestele pe tema legilor justiţiei vor continua
Publicat de Puiu Vulea, 28 decembrie 2017, 10:36
Întâlnirea de ieri, de la Palatul Victoria, dintre reprezentanţi ai organizaţiilor civice şi premierul Mihai Tudose a fost fără rezultat. Astfel, protestele societăţii civile pe tema legilor justiţiei vor continua. Aceştia cer, între altele, sesizarea Comisiei de la Veneţia în legătură cu pachetul de legi ale justiţiei şi cu modificările codurilor penale. Care au fost celelate două solicitări ale ONG-urilor, am aflat de la Mihai Poliţeanu, reprezentantul mişcării civice Iniţiativa România:
Organizaţiile civice i-au mai transmis prim-ministrului că România se află, în opinia lor, într-un moment de derapaj major de la standardele democratice şi de la standardele statului de drept.