PSD va asigura cvorumul la şedinţa de învestitură a Cabinetului Cîţu
Publicat de Puiu Vulea, 4 martie 2020, 10:47
PSD a decis ca parlamentarii partidului să asigure cvorumul la şedinţa comună ce va fi programată pentru votul de învestitură al Cabinetului Florin Cîţu. Au fost prezenţi, şi ieri, la audierile din comisiile de specialitate, unde trei din şase candidaţi la postul de ministru au obţinut aviz pozitiv. Aproape toţi au fost la a treia întâlnire de acest fel cu parlamentarii. Singurul nou venit este Lucian Heiuş, propus să conducă ministerul de Finanţe în locul premierului desemnat. Este şi printre cei care au primit aviz negativ, deşi social democraţii s-au abţinut de la vot. Audierile continuă, astăzi, cu alte şase persoane, toate propuse să-şi continue mandatele la ministere.
Iulia Gherman, Radio România: